Din ce e compus un sistem de alarmă?
Centrală de detecţie şi alarmare - este componenta de bază a unui sistem de alarmă şi este specializată în supravegherea semnalelor de stare venite de la detectori specializaţi şi în raportarea schimbărilor de stare; aceşti detectori sunt conectaţi la intrările centralei.
Elementele de detecţie:
detectoare de mişcare - se instalează atât în interior, cât şi în exterior; există soluţii disponibile pentru orice fel de spaţii şi condiţii de mediu, având în vedere posibilitatea reglării sensibilităţii de detecţie şi imunitate la perturbaţii electromagnetice.
-
detectoare de geam spart - se instalează pentru a ridica gradul de protecţie perimetrală prin detectarea spargerii geamurilor de la uşi sau ferestre; alarma se declanşează la detectarea frecvenţelor emise prin spargerea geamului.
-detectoare de vibraţii - detectează tentativele de perforare a pereţilor şi a tocurilor de uşi şi ferestre; marele avantaj este că detectează o efracţie înainte ca ea să se producă.
-contacte magnetice - sunt folosite pentru protejarea uşilor şi a ferestrelor şi pot fi instalate în punctele de acces vulnerabile, asigurând o protecţie perimetrală.
-elemente de comandă: tastatura - permite armarea şi dezarmarea întregului sistem de alarmă, pentru comenzi speciale, pentru programarea centralei, pentru afişarea stării sistemului şi pentru citirea istoricului evenimentelor;
-elemente de avertizare: audio (sirenă) şi optice;
-elemente de alarmare la distanţă (GSM, comunicator telefonic, interfaţă de conectare la dispeceratul de supraveghere).

|
|
Tipuri de sisteme de alarmă
Clienţii care doresc să achiziţioneze un sistem de alarmă, pot alege dintre următoarele tipuri, în funcţie de nevoia lor de securitate:
-Sistem antiefracţie (conţine o centrală de comandă, tastatură, comunicator GPRS / GSM, detectoare de prezenţă senzori, contacte magnetice, sirenă etc.); acesta declanşează alarma în mod automat, la detectarea unei prezenţe străine.
-Sistem panică (conţine o centrală de comandă, tastatură, comunicator GPRS / GSM, buton / pedală de panică, sirenă etc.); alarma este declanşată manual, prin acţionarea butonului sau pedalei de panică de către client.
-Sistem antiincendiu (conţine o centrală de comandă, tastatură, comunicator GPRS / GSM, detector de fum / temperatură / gaz / monoxid de carbon, sirenă etc.); alarma este declanşată automat.
De asemenea, clienţii pot opta pentru combinarea acestor funcţii (un sistem complex putând să le cuprindă pe toate cele trei de mai sus) sau pentru echipamente wireless (fără cablu), care permit menţinerea aspectului estetic al spaţiului.
Configurarea sistemului de alarmă se face de către clienţi împreună cu specialiştii BG SECURITY, astfel încât acesta să corespundă cât mai bine scopului pentru care este achiziţionat. Rolul nostru, ca furnizor de sisteme de securitate de calitate, este să identificăm şi să propunem clientului soluţii optime de configurare, adaptate fiecărui obiectiv in parte.
În general elementele care necesită protecţie sunt în primul rând căile de acces în locuinţa personală sau firmă - uşile şi geamurile - şi în al doilea rând spaţiile interioare.
Pentru o protecţie maximă, sistemul de alarmă poate fi suplimentat şi cu:
-Sistem de supraveghere video cu circuit închis (interior şi exterior); acesta are rolul de a prelua şi stoca imagini o perioadă limitată, pentru identificarea infractorilor în cazul unor incidente; imaginile sunt proprietatea exclusivă a clientului, sistemele de supraveghere video nu sunt conectate şi monitorizate în exteriorul proprietăţii clientului, decât în cazul în care clientul stabileşte altfel.
-Sistem video-interfonie cu funcţie de control al accesului persoanelor în interiorul spaţiului; rolul acestui sistem este de a permite accesul numai după identificarea persoanelor după voce interfon - sau după voce şi imagine videointerfon
|